Soţ şi soţie cercetaţi penal pentru înşelăciune şi fals

Soţ şi soţie cercetaţi penal pentru înşelăciune şi fals

Doi suceveni, soţ şi soţie, sînt cercetaţi penal pentru înşelăciune şi fals în declaraţii cu un imobil ipotecat. Femeia are 44 de ani, în vreme ce soţul ei este în vîrstă de 49 de ani. Potrivit Poliţiei, în iunie 2005, în calitate de administrator de firmă, femeia a încasat împreună cu soţul său un avans de 600 de milioane de lei vechi, de la o societate comercială din Piatra Neamţ, pentru a livra cherestea în contrapartidă. Ei au garantat îndeplinirea obligaţiei cu un imobil care mai fusese gajat într-un alt contract de împrumut. Cei doi au profitat de faptul că nu s-a înscris ipoteca la cartea funciară în primul caz. Ulterior, ei nu şi-au îndeplinit obligaţia faţă de firma nemţeană şi nu i-au restituit nici banii. Totodată, în urma încheierii contractului, cei doi au declarat la notariat că nu au mai gajat sau ipotecat imobilul adus garanţie. Reprezentanţii firmei vătămate nu au putut să valorifice garanţia, deoarece imobilul a fost adjudecat în cursul anului 2008 de către cel de-al doilea creditor. Acesta şi-a înscris ipoteca în cartea funciară. De asemenea, femeia a emis în ianuarie 2008, în favoarea societăţii din Piatra Neamţ, o filă CEC în alb, în numele firmei din Suceava pe care o administrează. Asta, pentru a garanta restituirea unei sume de 210 milioane, acordată sub formă de împrumut pe un termen scurt.  Femeia este urmărită penal pentru înşelăciune, fals în declaraţii, şi emitere de cec cu dată falsă sau fără a avea completate toate datele. Soţul ei este cercetat pentru fals în declaraţii

Înapoi Ma, 27 iulie 2010, 14:45  Tipărire


Dacă ai păreri, exprimă-te!

Apasă aici pentru a activa / dezactiva postarea comentariului



salt la pagina ›››  [1] 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ..... 72 Inainte

Book Hostels Online Now