A zecea ediţie a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului Eugeniu Coşeriu

A zecea ediţie a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului "Eugeniu Coşeriu"

Cea de-a X-a ediţie a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu”, cu tema generală „Creativitate, Semanticitate, Alteritate. Interferenţe lingvistice şi culturale” se desfăşoară în perioada 22-24 octombrie, în organizarea Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.  Deschiderea oficială a manifestării de la universitatea suceveană, coordonată de prof. dr. Mircea A. Diaconu, prof. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, prof. dr. Vasile Dospinescu şi conf. dr. Luminiţa Turcu, are loc în această dimineaţă , în Amfiteatrul „Dimitrie Leonida”.  Deschiderea va fi urmată de o serie de conferinţe susţinute în plen şi de un moment de lansare de carte, iar după-amiază participanţii îşi vor prezenta lucrările pe secţiuni. Prima seară a Colocviului se va încheia la Muzeul de Istorie a Bucovinei, unde baritonul sucevean Andras Chiriliuc va susţine un recital.  Mîine dimineaţă vor fi prezentate alte conferinţe în plen, urmate de ateliere pe secţiuni, iar de la orele 15.30, în Sala Senatului universităţii, se va desfăşura o masă rotundă cu tema “Imaginarul Lingvistic şi reprezentarea contextuală în comunicare”. Sâmbătă, 24 octombrie 2009, participanţii la Colocviu vor lua parte la o excursie pe traseul  Suceava, Dragomirna, Pătrăuţi, Rădăuţi, Putna, Suceviţa, Marginea, Arbore. Iniţiată cu scopul de a permite studiul şi schimbul de idei în domeniul ştiinţelor limbajului, această manifestare ştiinţifică de înaltă ţinută academică este organizată de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, alături de Universitatea de Stat din Chişinău, Republica Moldova şi de Universitatea „Yurii Fedkovici” din Cernăuţi, Ucraina, Partenerii acestora sunt instituţii precum: Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Agenţia Universitară a Francofoniei, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Suceava, Complexul Muzeal Bucovina, Catedra şi Arhiva „Eugeniu Coşeriu”, Universitatea Tübingen din Germania, Centrul de Studii Integraliste „Eugeniu Coşeriu”, Cluj-Napoca, Fundaţia Culturală a Bucovinei, Suceava şi Asociaţia „Joseph Schmidt”.  Cea de-a X-a ediţie a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului reuneşte peste 80 de participanţi la cele patru secţiuni propuse: „Eugeniu Coşeriu – Creativitate, semanticitate, alteritate”, „Dumitru Irimia – Interferenţele idiomatice şi rolul lor în evoluţia şi funcţionarea limbilor”, „Mihail Iordache – Literatură, cultură, societate şi secţiunea “Interferenţe iconotextuale în comunicarea non-artistică”.

Înapoi Mi, 21 octombrie 2009, 13:03  Tipărire


Dacă ai păreri, exprimă-te!

Apasă aici pentru a activa / dezactiva postarea comentariului



salt la pagina ›››  [1] 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ..... 197 Inainte

Book Hostels Online Now