Echipa Şcolii din Berchişeşti, câştigătoarea fazei rurale la gimnaziu în judeţul Suceava » Doar victoria trecută pe "ordinea de zi" la CS Universitatea Suceava » Bani europeni pentru investiţii în infrastructura agricolă şi silvică » Primarii îndemnaţi să nu mai aştepte numai banii din "pixul Consiliului Judeţean" » Prefectul cere primarilor să igienizeze cursurile de apă » Premierul Emil Boc, aşteptat săptămâna viitoare la Suceava » Flutur vrea ca locuinţele specialiştilor din mediul rural să păstreze arhitectura zonei » Echipa de junioare III a Liceului cu Program Sportiv din Suceava s-a calificat la turneul semifinal » De luni se eliberează abonamentele subvenţionate pentru elevi şi studenţi » Previziuni sumbre pentru societatea Transport Public Local »
PSD-iştii suceveni ameninţă cu miting în faţa Consiliului Judeţean
Social democraţii suceveni ameninţă cu un miting în faţa Consiliului Judeţean în semn de protest faţă de modul nedemocratic în care , spun ei, administraţia PD-L conduce judeţul Suceava. Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Milici, a declarat că la şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean al PSD din 12 februarie se va adopta o rezoluţie prin care social democraţii vor sancţiona „gravul derapaj democratic” de la nivelul judeţului şi vor da un termen de zece zile conducerii PD-L a Consiliului Judeţean pentru a revizui hotărârea prin care „a împărţit în mod discreţionar şi partinic” banii pentru echilibrarea bugetelor locale.
„În caz contrar de la nivelul fiecărei organizaţii PSD din judeţul Suceava vom convoca minim 10 membri şi simpatizanţi şi vom organiza un miting de protest în faţa CJ pentru a aduce în atenţia opiniei publice gravele nedreptăţi care se petrec la nivelul judeţului. Este o formulă extremă de protest dar trebuie să uzităm şi de acest instrument pentru că nu ne putem lăsa intimidaţi şi nu o să ne lăsăm doborâţi de atacurile de acţiunile pe care PD-L le practică la Suceava şi considerăm că aceste practici sunt fără precedent în istoria postdecembristă a României”,a declarat Milici.
Nemulţumiţi de modul în care au fost repartizaţi banii pe localităţi social democraţii suceveni au reclamat conducerea PD-L a Consiliului Judeţean la Preşedinţie, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, Avocatul Poporului, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor, Adunarea Regiunilor Europene şi Comisia de cercetare a abuzurilor din Camera Deputaţilor.
Înapoi
Vizualizari: 184
Lu, 08 februarie 2010, 12:33
Tipărire
Comunicate de presă
››› Echipa Şcolii din Berchişeşti, câştigătoarea fazei rurale la gimnaziu în judeţul Suceava
››› Doar victoria trecută pe "ordinea de zi" la CS Universitatea Suceava
››› Bani europeni pentru investiţii în infrastructura agricolă şi silvică
››› Primarii îndemnaţi să nu mai aştepte numai banii din "pixul Consiliului Judeţean"





















![Validate my RSS feed [Valid RSS]](http://media.suceava-news.ro/legaturi/valid-rss.png)
Dacă ai păreri, exprimă-te!
Apasă aici pentru a activa / dezactiva postarea comentariului