Botoșănean prins cu un trasport ilegal de lemne » Au furat două buncăre din curtea unei firme » Rapid CFR Suceava la prima victorie a sezonului competiţional » Evoluţie bună a voleibaliştilor de la CSMU LPS Suceava în primul amical cu VCM LPS Piatra Neamţ » CSM Bucovina Suceava a ajuns la a paisprezecea înfrângere a sezonului » CS Universitatea Suceava începe campinatul cu o victorie clară » Un tânăr de 25 de ani a fost găsit înjunghiat în centrul oraşului Fălticeni » A aruncat cu un cuţit în spatele concubinei » PC Suceava a rămas fără conducere » Aproape 40.000 de pachete de ţigări de contrabandă, găsite într-o căruţă »
Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită şi la Suceava
Joi 29 iulie, cu începere de la ora 09.00, în Parcul Drapelului din apropierea Palatului Administrativ din Suceava s-a sărbătorit Ziua Imnului Naţional. Un sobor format din 5 preoţi a oficiat o slujbă religioasă, iar imnul „Deşteaptă-te, române!” a fost intonat de Fanfara Primăriei oraşului. Printre participanţii la eveniment s-au aflat primarul Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harşovschi, subprefectul Angela Zarojanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vasile Ilie, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, colonelul Ioan Burlui, şi cel al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, generalul Eugen Şalar. Despre însemnătatea Zilei Imnului a vorbit primarul Ion Lungu. La iniţiativa Senatului, 29 iulie a devenit Ziua Imnului Naţional, din anul 1998. „Deşteaptă-te, române!” a fost ales imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991
Înapoi
Jo, 29 iulie 2010, 14:57
Tipărire
![]() |
|
Cele mai citite articole Vânătorii străini, interesaţi de trofeele de cerb din judeţul Suceava (277 vizualizări) Luhan: Investiţiile în energie regenerabilă ar putea reduce semnificativ şomajul în România (229 vizualizări) PC Suceava a rămas fără conducere (163 vizualizări) Au furat două buncăre din curtea unei firme (129 vizualizări) Aproape 40.000 de pachete de ţigări de contrabandă, găsite într-o căruţă (124 vizualizări) Un tânăr de 25 de ani a fost găsit înjunghiat în centrul oraşului Fălticeni (103 vizualizări) A aruncat cu un cuţit în spatele concubinei (89 vizualizări) Botoșănean prins cu un trasport ilegal de lemne (85 vizualizări) CS Universitatea Suceava începe campinatul cu o victorie clară (78 vizualizări) CSM Bucovina Suceava a ajuns la a paisprezecea înfrângere a sezonului (76 vizualizări) |
››› O tânără de 20 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a furat două calorifere
››› Producătorii de mere din Fălticeni îşi strâng recolta cu oameni din Republica Moldova şi Botoşani
››› Motoscuterist accidentat grav după ce a fost lovit de o maşină
››› Un şofer beat a scăpat nevătămat după ce s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ
››› CSM Bucovina Suceava vrea victoria în meciul cu Ştiinţa Petroşani
››› CS Universitatea II Suceava joacă la Vaslui în prima etapă a noului sezon competiţional
››› PSD cere demisia lui Luhan din Parlamentul European pe motiv că face judeţul de ruşine
››› Garda Financiară a controlat aproape 5.400 de firme în primele 8 luni ale anului













![Validate my RSS feed [Valid RSS]](http://media.suceava-news.ro/legaturi/valid-rss.png)
















Dacă ai păreri, exprimă-te!
Apasă aici pentru a activa / dezactiva postarea comentariului